8 Şi băutul era conform legii; nimeni nu obliga; fiindcă împăratul rânduise tuturor ofiţerilor casei sale să facă conform cu plăcerea fiecăruia.
9 De asemenea împărăteasa Vaşti a dat un ospăţ pentru femeile din casa împărătească a împăratului Ahaşveroş.
10 În ziua a şaptea, când inima împăratului era veselă cu vin, el a poruncit lui Mehuman, lui Bizta, lui Harbona, lui Bigta şi lui Abagta, lui Zetar şi lui Carcas, celor şapte fameni care serveau în prezenţa împăratului Ahaşveroş,
11 Să o aducă pe împărăteasa Vaşti înaintea împăratului cu coroana împărătească, pentru a arăta oamenilor şi prinţilor frumuseţea ei, fiindcă ea era plăcută la vedere.
12 Dar împărăteasa Vaşti a refuzat să vină la porunca împăratului dată prin fameni; de aceea împăratul s-a înfuriat foarte mult şi mânia lui ardea în el.
13 Atunci împăratul a spus înţelepţilor, care cunoşteau timpurile, (fiindcă aşa era obiceiul împăratului cu toţi cei ce cunoşteau lege şi judecată;
14 Şi lângă el erau Carşena, Şetar, Admata, Tarşiş, Meres, Marsena şi Memucan, cei şapte prinţi ai Persiei şi ai Mediei, care vedeau faţa împăratului şi care stăteau în locul dintâi în împărăţie).