20 Şi Mardoheu a scris aceste lucruri şi a trimis scrisori la toţi iudeii care erau în toate provinciile împăratului Ahaşveroş, deopotrivă celor de aproape şi de departe,
21 Pentru a stabili printre ei să ţină ziua a paisprezecea a lunii Adar şi ziua a cincisprezecea a ei, anual,
22 Ca zilele în care iudeii s-au odihnit din partea duşmanilor lor şi luna în care li s-a prefăcut întristarea lor în bucurie şi jelirea lor într-o zi bună; ca să le facă zile de ospăţ şi bucurie şi de trimitere de porţii de mâncare unii altora şi de daruri celor săraci.
23 Şi iudeii au acceptat să facă ceea ce au început, şi ceea ce le-a scris Mardoheu.
24 Pentru că Haman, fiul lui Hamedata agaghitul, duşmanul tuturor iudeilor, a plănuit împotriva iudeilor ca să îi nimicească şi a aruncat Pur, adică, sorţul, pentru a-i mistui şi pentru a-i nimici.
25 Dar când Estera a venit înaintea împăratului, el a poruncit prin scrisori ca planul lui rău, pe care l-a plănuit împotriva iudeilor, să se întoarcă asupra capului său, şi el şi fiii lui să fie spânzuraţi pe spânzurătoare;
26 De aceea au numit aceste zile Purim, după numele Pur. De aceea, datorită tuturor cuvintelor scrisorii acesteia, şi a ceea ce au văzut în acest lucru, şi pentru ceea ce li s-a întâmplat,