1 Şi împăratul David era bătrân şi înaintat în vârstă şi îl acopereau cu haine, dar nu se încălzea.
2 De aceea servitorii săi i-au spus: Să se caute pentru domnul nostru împăratul o tânără fecioară; şi ea să stea înaintea împăratului şi să îl îngrijească şi să se culce la sânul tău, ca domnul meu, împăratul, să aibă căldură.
3 Astfel, au căutat o fată frumoasă în toate ţinuturile lui Israel şi au găsit pe Abişag, o sunamită, şi au adus-o la împărat.
4 Şi fata era foarte frumoasă şi l-a îngrijit pe împărat şi i-a servit; dar împăratul nu a cunoscut-o.
5 Atunci Adonia, fiul Haghitei, s-a înălţat, spunând: Eu voi fi împărat; şi şi-a pregătit care şi călăreţi şi cincizeci de oameni să alerge înaintea lui.
6 Şi tatăl său nu l-a nemulţumit vreodată, spunându-i: De ce ai făcut astfel? Şi el de asemenea era un bărbat foarte frumos; şi mama lui l-a născut după Absalom.