15 În afară de ce avea de la comercianţi şi din comerţul comercianţilor de mirodenii şi de la toţi împăraţii Arabiei şi de la guvernatorii ţării.
16 Şi împăratul Solomon a făcut două sute de paveze de aur bătut, şase sute de şekeli de aur au intrat la o pavăză.
17 Şi el a făcut trei sute de scuturi de aur bătut, a folosit trei mine de aur la un scut; şi împăratul le-a pus în casa pădurii Libanului.
18 Mai mult, împăratul a făcut un tron mare de fildeş şi l-a placat cu cel mai bun aur.
19 Tronul avea şase trepte şi vârful tronului era rotund pe dinapoia sa; şi erau rezemători de fiecare parte a locului de şezut şi doi lei stăteau lângă rezemători.
20 Şi doisprezece lei stăteau acolo de o parte şi de alta pe cele şase trepte; nu era făcut ceva asemănător în nicio împărăţie.
21 Şi toate vasele de băut ale împăratului Solomon erau de aur şi toate vasele casei pădurii Libanului erau de aur pur; niciunul nu era de argint, care era socotit ca nimic în zilele lui Solomon.