5 Şi mâncarea de la masa lui şi ţinuta servitorilor lui şi atenţia servitorilor lui şi hainele lor şi paharnicii lui şi urcuşul lui pe care urca la casa Domnului, nu a mai fost suflare în ea.
6 Şi a spus împăratului: A fost adevărată vorbirea pe care am auzit-o în ţara mea despre faptele tale şi despre înţelepciunea ta.
7 Totuşi, nu am crezut aceste cuvinte, până când am venit şi ochii mei au văzut; şi, iată, nici jumătate nu mi s-a spus, înţelepciunea ta şi prosperitatea ta întrec faima despre care am auzit.
8 Ferice de oamenii tăi, ferice de aceşti servitori ai tăi, care stau în picioare continuu înaintea ta şi care ascultă înţelepciunea ta.
9 Binecuvântat fie Domnul Dumnezeul tău, care şi-a găsit plăcere în tine, ca să te pună pe tronul lui Israel, pentru că Domnul a iubit pe Israel pentru totdeauna, de aceea te-a făcut împărat, pentru a face judecată şi dreptate.
10 Şi ea a dat împăratului o sută douăzeci de talanţi de aur şi foarte multe mirodenii şi pietre preţioase; nu a mai venit o atât de mare abundenţă de mirodenii ca cele pe care împărăteasa din Seba le-a dat împăratului Solomon.
11 Şi de asemenea flota lui Hiram, care aducea aur din Ofir, a adus din Ofir foarte mult lemn de santal şi pietre preţioase.