17 Că Hadad a fugit, el şi anumiţi edomiţi dintre servitorii tatălui său cu el, pentru a merge în Egipt; Hadad fiind încă un copil mic.
18 Şi ei s-au ridicat din Madian şi au venit la Paran; şi au luat cu ei oameni din Paran şi au venit în Egipt, la Faraon, împăratul Egiptului, care i-a dat o casă şi i-a rânduit merinde şi i-a dat pământ.
19 Şi Hadad a găsit mare favoare în ochii lui Faraon, astfel încât el i-a dat de soţie pe sora propriei lui soţii, pe sora împărătesei Tahpenes.
20 Şi sora Tahpenei i-a născut pe Ghenubat, fiul său, pe care Tahpenes l-a înţărcat în casa lui Faraon; şi Ghenubat a fost în casa lui Faraon între fiii lui Faraon.
21 Şi când Hadad a auzit din Egipt că David a adormit cu părinţii săi şi că Ioab, căpetenia oştirii, era mort, Hadad i-a spus lui Faraon: Lasă-mă să plec, să merg în ţara mea.
22 Atunci Faraon i-a spus: Dar ce ţi-a lipsit cu mine, că, iată, tu cauţi să mergi în ţara ta? Şi el a răspuns: Nimic, totuşi oricum dă-mi drumul.
23 Şi Dumnezeu i-a stârnit un alt potrivnic, pe Rezon, fiul lui Eliada, care fugise de la stăpânul său Hadadezer, împăratul din Ţoba;