31 Şi i-a spus lui Ieroboam: Ia-ţi zece bucăţi, pentru că astfel spune Domnul, Dumnezeul lui Israel: Iată, voi rupe împărăţia din mâna lui Solomon şi îţi voi da ţie zece triburi;
32 (Dar el va avea un trib, din cauza servitorului meu David şi din cauza Ierusalimului, cetatea pe care am ales-o dintre toate triburile lui Israel);
33 Deoarece ei m-au părăsit şi s-au închinat Astarteei, zeiţa sidonienilor, lui Chemoş, dumnezeul moabiţilor, şi lui Milcom, dumnezeul copiilor lui Amon, şi nu au umblat în căile mele, pentru a face ceea ce este drept în ochii mei şi pentru a ţine statutele mele şi judecăţile mele, precum a făcut David, tatăl lui.
34 Totuşi, nu voi lua toată împărăţia din mâna lui; ci îl voi face prinţ toate zilele vieţii lui din cauza lui David, servitorul meu, pe care l-am ales, fiindcă el a păzit poruncile mele şi statutele mele;
35 Dar voi lua împărăţia din mâna fiului său şi ţi-o voi da ţie, zece triburi.
36 Şi fiului său îi voi da un trib, astfel încât David, servitorul meu, să aibă o lumină întotdeauna înaintea mea în Ierusalim, cetatea pe care mi-am ales-o pentru a-mi pune numele acolo.
37 Şi te voi lua pe tine şi vei domni conform cu tot ce sufletul tău doreşte şi vei fi împărat peste Israel.