34 Totuşi, nu voi lua toată împărăţia din mâna lui; ci îl voi face prinţ toate zilele vieţii lui din cauza lui David, servitorul meu, pe care l-am ales, fiindcă el a păzit poruncile mele şi statutele mele;
35 Dar voi lua împărăţia din mâna fiului său şi ţi-o voi da ţie, zece triburi.
36 Şi fiului său îi voi da un trib, astfel încât David, servitorul meu, să aibă o lumină întotdeauna înaintea mea în Ierusalim, cetatea pe care mi-am ales-o pentru a-mi pune numele acolo.
37 Şi te voi lua pe tine şi vei domni conform cu tot ce sufletul tău doreşte şi vei fi împărat peste Israel.
38 Şi va fi astfel, dacă vei da ascultare la tot ce eu îţi poruncesc şi vei umbla în căile mele şi vei face ce este drept în ochii mei, pentru a păzi statutele mele şi poruncile mele, precum a făcut David, servitorul meu, că voi fi cu tine şi îţi voi zidi o casă sigură, precum am zidit pentru David şi îţi voi da ţie pe Israel.
39 Şi pentru aceasta voi chinui sămânţa lui David, dar nu pentru totdeauna.
40 Solomon a căutat de aceea să îl ucidă pe Ieroboam. Şi Ieroboam s-a ridicat şi a fugit în Egipt, la Şişac, împăratul Egiptului, şi a fost în Egipt până la moartea lui Solomon.