29 Şi a pus pe unul în Betel şi pe celălalt l-a pus în Dan.
30 Şi acest lucru a devenit un păcat; fiindcă poporul a mers să se închine înaintea unuia, până la Dan.
31 Şi el a făcut o casă a înălţimilor şi a făcut preoţi din cei mai de jos oameni, care nu erau dintre fiii lui Levi.
32 Şi Ieroboam a rânduit o sărbătoare în luna a opta, în ziua a cincisprezecea a lunii, ca sărbătoarea care este în Iuda, şi a oferit pe altar. Astfel a făcut el în Betel, sacrificând viţeilor pe care îi făcuse; şi a aşezat în Betel pe preoţii înălţimilor pe care el le făcuse.
33 Astfel el a oferit pe altarul pe care îl făcuse în Betel în ziua a cincisprezecea a lunii a opta, în luna pe care el o plănuise din inima lui; şi a rânduit o sărbătoare pentru copiii lui Israel; şi a oferit pe altar şi a ars tămâie.