8 Dar el a părăsit sfatul bătrânilor, pe care i l-au dat şi s-a sfătuit cu tinerii care crescuseră împreună cu el şi care stăteau în picioare înaintea lui;
9 Şi le-a spus: Ce sfat ne daţi voi ca să putem răspunde acestui popor, care mi-a vorbit, zicând: Uşurează jugul pe care tatăl tău l-a pus asupra noastră?
10 Şi tinerii care crescuseră cu el i-au vorbit, spunând: Astfel să vorbeşti acestui popor care ţi-a vorbit, spunând: Tatăl tău a îngreunat jugul nostru, dar tu uşurează-ni-l; astfel să le spui: Degetul meu cel mic va fi mai gros decât coapsele tatălui meu.
11 Şi acum, dacă tatăl meu v-a încărcat cu un jug greu, eu voi adăuga la jugul vostru: tatăl meu v-a pedepsit cu bice, dar eu vă voi pedepsi cu scorpioni.
12 Astfel Ieroboam şi tot poporul au venit la Roboam a treia zi, precum împăratul rânduise, spunând: Veniţi din nou la mine a treia zi.
13 Şi împăratul a răspuns poporului cu asprime şi a părăsit sfatul pe care i-l dăduseră bătrânii;
14 Şi le-a vorbit după sfatul tinerilor, spunând: Tatăl meu a îngreunat jugul vostru, dar eu voi adăuga la jugul vostru; tatăl meu de asemenea v-a pedepsit cu bice, dar eu vă voi pedepsi cu scorpioni.