1 Şi, iată, a venit un om al lui Dumnezeu din Iuda prin cuvântul Domnului la Betel; şi Ieroboam stătea în picioare lângă altar pentru a arde tămâie.
2 Şi el a strigat împotriva altarului prin cuvântul Domnului şi a spus: Altarule, altarule, astfel spune Domnul: Iată, un fiu se va naşte casei lui David, pe nume Iosia; şi pe tine, el va oferi pe preoţii înălţimilor, care ard tămâie pe tine şi oase de oameni vor fi arse pe tine.
3 Şi a dat un semn în acea zi, spunând: Acesta este semnul despre care Domnul a vorbit: Iată, altarul va fi despicat şi cenuşa care este pe el va fi vărsată.
4 Şi s-a întâmplat, când împăratul Ieroboam a auzit spusa omului lui Dumnezeu, pe care a strigat-o împotriva altarului din Betel, că şi-a întins mâna de la altar, spunând: Prindeţi-l. Şi mâna pe care o întinsese împotriva lui, s-a uscat, astfel încât nu a putut să o tragă din nou la el.
5 Altarul de asemenea s-a despicat şi cenuşa s-a vărsat de pe altar, conform cu semnul pe care omul lui Dumnezeu îl dăduse prin cuvântul Domnului.
6 Şi împăratul a răspuns şi a zis omului lui Dumnezeu: Roagă acum faţa Domnului Dumnezeului tău şi roagă-te pentru mine, ca mâna mea să îmi fie refăcută. Şi omul lui Dumnezeu a implorat pe Domnul şi mâna împăratului i-a fost refăcută din nou, şi mâna a devenit precum era înainte.
7 Şi împăratul i-a spus omului lui Dumnezeu: Vino acasă cu mine şi răcoreşte-te şi îţi voi da o răsplată.