16 Şi vasul făinii nu s-a terminat, nici urciorul de untdelemn nu s-a sfârşit, conform cuvântului Domnului, pe care îl spusese prin Ilie.
17 Şi s-a întâmplat după aceste lucruri, că fiul femeii, stăpâna casei, s-a îmbolnăvit; şi boala lui a fost grea, încât nu a mai rămas suflare în el.
18 Şi ea i-a spus lui Ilie: Ce am eu a face cu tine, o tu, om al lui Dumnezeu? Ai venit la mine ca să aduci în amintire păcatul meu şi să ucizi pe fiul meu?
19 Şi el i-a spus: Dă-mi pe fiul tău. Şi el l-a luat de la sânul ei şi l-a dus în camera de sus, unde locuia el, şi l-a culcat pe propriul lui pat.
20 Şi a strigat către Domnul şi a spus: Doamne Dumnezeul meu, ai adus răul şi peste văduva la care locuiesc temporar, ucigând pe fiul ei?
21 Şi s-a întins peste copil de trei ori şi a strigat către Domnul şi a spus: Doamne Dumnezeul meu, te rog, să se întoarcă sufletul acestui copil în el.
22 Şi Domnul a auzit vocea lui Ilie; şi sufletul copilului s-a întors înapoi în el şi el a trăit.