19 Bat-Şeba de aceea a intrat la împăratul Solomon pentru a-i vorbi pentru Adonia. Şi împăratul s-a ridicat să o întâlnească şi s-a aplecat înaintea ei şi a şezut pe tronul său; şi a făcut să fie pus un tron pentru mama împăratului; şi ea a şezut la dreapta lui.
20 Atunci ea a spus: Am o mică rugăminte la tine; te rog, nu îmi spune nu. Şi împăratul i-a zis: Cere, mama mea, pentru că nu îţi voi spune nu.
21 Şi ea a zis: Sunamita Abişag să îi fie dată lui Adonia, fratele tău, de soţie.
22 Şi împăratul Solomon a răspuns şi i-a zis mamei sale: Şi pentru ce ceri pe sunamita Abişag pentru Adonia? Cere pentru el şi împărăţia, pentru că el este fratele meu mai mare; chiar pentru el şi pentru preotul Abiatar şi pentru Ioab, fiul Ţeruiei.
23 Atunci împăratul Solomon a jurat pe Domnul, spunând: Dumnezeu să îmi facă astfel şi încă mai mult, dacă Adonia nu a vorbit acest cuvânt împotriva vieţii lui.
24 De aceea acum, precum Domnul trăieşte, care m-a întemeiat şi m-a pus pe tronul lui David, tatăl meu, şi care mi-a făcut o casă, precum a promis, că Adonia va fi dat la moarte în această zi.
25 Şi împăratul Solomon a trimis prin mâna lui Benaia, fiul lui Iehoiada; şi el a căzut asupra lui încât acela a murit.