1 Imparati 2:28-34 RFB13

28 Atunci veştile au venit la Ioab, pentru că Ioab se întorsese după Adonia, deşi nu se întorsese după Absalom. Şi Ioab a fugit la tabernacolul Domnului şi a apucat coarnele altarului.

29 Şi i s-a spus împăratului Solomon că Ioab a fugit la tabernacolul Domnului; şi, iată, el este lângă altar. Atunci Solomon a trimis pe Benaia, fiul lui Iehoiada, spunând: Du-te, cazi asupra lui.

30 Şi Benaia a venit la tabernacolul Domnului şi i-a zis: Astfel spune împăratul: Ieşi afară. Iar el a spus: Nu, ci voi muri aici. Şi Benaia a adus din nou cuvânt împăratului, spunând: Astfel a zis Ioab şi astfel mi-a răspuns.

31 Şi împăratul i-a zis: Fă precum a spus şi cazi asupra lui şi îngroapă-l; ca să îndepărtezi de la mine şi de la casa tatălui meu, sângele nevinovat, pe care l-a vărsat Ioab.

32 Şi Domnul să întoarcă sângele lui asupra capului său, care a căzut asupra a doi bărbaţi mai drepţi şi mai buni decât el şi i-a ucis cu sabia, tatăl meu, David, neştiind de aceasta, adică pe Abner, fiul lui Ner, căpetenia oştirii lui Israel şi pe Amasa, fiul lui Ieter, căpetenia oştirii lui Iuda.

33 Sângele lor să se întoarcă asupra capului lui Ioab şi asupra capului seminţei lui pentru totdeauna; dar asupra lui David şi asupra seminţei lui şi asupra casei lui şi asupra tronului său, să fie pace de la Domnul pentru totdeauna.

34 Astfel Benaia, fiul lui Iehoiada, s-a urcat şi a căzut asupra lui şi l-a ucis; iar el a fost îngropat în casa lui în pustie.