6 Fă de aceea conform înţelepciunii tale şi nu lăsa capul său alb să coboare în pace în mormânt.
7 Dar arată bunătate faţă de fiii lui Barzilai galaaditul şi ei să fie dintre cei care mănâncă la masa ta, pentru că astfel ei au venit la mine când am fugit din faţa fratelui tău, Absalom.
8 Şi, iată, tu ai cu tine pe Şimei, fiul lui Ghera, un beniamit din Bahurim, care m-a blestemat cu un blestem apăsător în ziua când am mers la Mahanaim; dar el a coborât să mă întâlnească la Iordan şi i-am jurat pe Domnul, spunând: Nu te voi da la moarte prin sabie.
9 De aceea acum, nu îl lăsa fără vină, pentru că tu eşti un om înţelept şi ştii ce trebuie să îi faci; dar capul său alb să îl cobori în mormânt cu sânge.
10 Astfel, David a adormit cu părinţii săi şi a fost îngropat în cetatea lui David.
11 Şi zilele cât David a domnit peste Israel au fost patruzeci de ani: şapte ani a domnit în Hebron şi treizeci şi trei de ani a domnit în Ierusalim.
12 Atunci Solomon a şezut pe tronul lui David, tatăl său; şi împărăţia a fost întemeiată, foarte mult.