8 Şi toţi bătrânii şi tot poporul i-au zis: Să nu îi dai ascultare, nici să nu consimţi.
9 De aceea el a spus mesagerilor lui Ben-Hadad: Spuneţi domnului meu, împăratul: Pentru tot ce ai trimis la servitorul tău la început voi face; dar acest lucru nu pot să îl fac. Şi mesagerii au plecat şi i-au adus din nou cuvânt.
10 Şi Ben-Hadad a trimis la el şi a spus: Astfel să îmi facă dumnezeii şi încă mai mult, dacă ţărâna Samariei va fi suficientă să umple mâna întregului popor care mă urmează.
11 Şi împăratul lui Israel a răspuns şi a zis: Spuneţi-i: Să nu se fălească cel care îşi încinge armura ca cel care şi-o dă jos.
12 Şi s-a întâmplat, când Ben-Hadad a auzit acest mesaj, pe când el bea, el şi împăraţii lui în corturi, că a spus servitorilor săi: Desfăşuraţi-vă de bătălie. Şi ei s-au desfăşurat de bătălie împotriva cetăţii.
13 Şi, iată, a venit un profet la Ahab, împăratul lui Israel, spunând: Astfel spune Domnul: Ai văzut tu toată această mare mulţime? Iată, o voi da în mâna ta în această zi; şi tu vei cunoaşte că eu sunt Domnul.
14 Şi Ahab a spus: Prin cine? Iar el a spus: Astfel spune Domnul: Prin tinerii prinţilor provinciilor. Apoi el a spus: Cine va începe bătălia? Iar el a răspuns: Tu.