31 Dar împăratul Siriei poruncise celor treizeci şi două de căpetenii care conduceau carele sale, spunând: Nu vă luptaţi nici cu cel mic nici cu cel mare, în afară numai de împăratul lui Israel.
32 Şi s-a întâmplat, când căpeteniile carelor l-au văzut pe Iosafat, că au spus: Negreşit acesta este împăratul lui Israel. Şi s-au abătut pentru a lupta împotriva lui; şi Iosafat a strigat.
33 Şi s-a întâmplat, când căpeteniile carelor au priceput că acesta nu era împăratul lui Israel, că s-au întors de la a-l urmări.
34 Şi un anumit om a tras cu arcul la întâmplare şi a lovit pe împăratul lui Israel între încheieturile armurii; de aceea el a spus conducătorului carului său: Întoarce-ţi mâna şi scoate-mă din oştire, pentru că sunt rănit.
35 Şi bătălia a crescut în acea zi; şi împăratul a stat în picioare în carul său împotriva sirienilor şi a murit seara; şi sângele curgea din rană în mijlocul carului.
36 Şi pe la apusul soarelui s-a făcut o strigare prin toată oştirea, spunând: Fiecare om la cetatea sa şi fiecare om la ţara sa!
37 Astfel împăratul a murit şi a fost adus la Samaria; şi l-au îngropat pe împărat în Samaria.