39 Şi restul faptelor lui Ahab şi tot ce a făcut, şi casa de fildeş pe care a făcut-o, şi toate cetăţile pe care le-a construit, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraţilor lui Israel?
40 Astfel, Ahab a adormit cu părinţii săi; şi Ahazia, fiul său, a domnit în locul său.
41 Şi Iosafat, fiul lui Asa, a început să domnească peste Iuda în al patrulea an al lui Ahab, împăratul lui Israel.
42 Iosafat avea treizeci şi cinci de ani când a început să domnească şi a domnit douăzeci şi cinci de ani în Ierusalim. Şi numele mamei lui era Azuba, fiica lui Şilhi.
43 Şi el a umblat în toate căile lui Asa, tatăl său; şi nu s-a abătut de la împlinirea lor, făcând ceea ce era drept în ochii Domnului; totuşi înălţimile nu au fost îndepărtate, fiindcă poporul încă oferea şi ardea tămâie pe înălţimi.
44 Şi Iosafat a făcut pace cu împăratul lui Israel.
45 Şi restul faptelor lui Iosafat şi puterea sa pe care a arătat-o şi cum s-a războit, nu sunt ele scrise în cartea cronicilor împăraţilor lui Iuda?