1 Şi Hiram, împăratul Tirului, i-a trimis pe servitorii săi la Solomon, pentru că auzise că îl unseseră împărat în locul tatălui său; căci Hiram îl iubise întotdeauna pe David.
2 Şi Solomon a trimis la Hiram, spunând:
3 Cunoşti că David, tatăl meu, nu a putut să construiască o casă pentru numele Domnului Dumnezeul său din cauza războaielor care erau în jurul său de fiecare parte, până când Domnul i-a pus sub talpa picioarelor sale.
4 Dar acum Domnul Dumnezeul meu mi-a dat odihnă de fiecare parte, astfel încât nu este niciun potrivnic, niciun eveniment rău.
5 Şi, iată, sunt hotărât să construiesc o casă pentru numele Domnului Dumnezeul meu, precum Domnul i-a vorbit lui David, tatăl meu, spunând: Fiul tău, pe care îl voi pune pe tronul tău în locul tău, el va clădi o casă pentru numele meu.
6 De aceea acum porunceşte ca ei să taie pentru mine cedri din Liban; şi servitorii mei să fie împreună cu servitorii tăi; şi ţie îţi voi da plată pentru servitorii tăi, conform cu tot ceea ce vei rândui, pentru că tu ştii că între noi nu este vreunul care să se priceapă să taie lemnărie ca sidonienii.
7 Şi s-a întâmplat, după ce Hiram a auzit cuvintele lui Solomon, că s-a bucurat mult şi a spus: Binecuvântat fie Domnul în această zi, care i-a dat lui David un fiu înţelept peste acest popor mare.