25 De aceea acum, Doamne Dumnezeul lui Israel, ţine faţă de servitorul tău David, tatăl meu, ce i-ai promis, spunând: Nu îţi va lipsi un bărbat înaintea feţei mele pentru a şedea pe tronul lui Israel; numai dacă vor lua seama copiii tăi la calea lor, ca să umble înaintea mea precum ai umblat tu înaintea mea.
26 Şi acum, Dumnezeul lui Israel, să se adeverească, te rog, cuvântul tău, pe care l-ai vorbit servitorului tău David, tatăl meu.
27 Dar va locui Dumnezeu, într-adevăr, pe pământ? Iată, cerul şi cerul cerurilor nu te pot cuprinde; cu cât mai puţin această casă pe care am construit-o?
28 Totuşi dă atenţie la rugăciunea servitorului tău şi la cererea lui, Doamne Dumnezeul meu, pentru a da ascultare la strigătul şi rugăciunea cu care se roagă servitorul tău înaintea ta în această zi;
29 Ca ochii tăi să fie deschişi spre această casă noapte şi zi, spre locul despre care ai spus: Numele meu va fi acolo, ca să dai ascultare la rugăciunea pe care servitorul tău o va face spre locul acesta.
30 Şi dă ascultare la cererea servitorului tău şi a poporului tău, Israel, când se vor ruga spre locul acesta; şi ascultă din cer, locul locuinţei tale; şi ascultă şi iartă.
31 Dacă vreun om încalcă legea împotriva aproapelui său şi un jurământ este pus asupra lui pentru a-l face să jure şi jurământul vine înaintea altarului tău în această casă,