3 Şi toţi bătrânii lui Israel au venit şi preoţii au ridicat chivotul.
4 Şi au adus chivotul Domnului şi tabernacolul întâlnirii şi toate vasele sfinte care erau în tabernacol, preoţii şi leviţii le-au urcat pe toate.
5 Şi împăratul Solomon şi toată adunarea lui Israel, care s-au adunat la el, erau cu el înaintea chivotului, sacrificând oi şi boi, care nu puteau fi spuse nici numărate datorită mulţimii.
6 Şi preoţii au adus chivotul legământului Domnului la locul său, în oracolul casei, la locul preasfânt, sub aripile heruvimilor.
7 Fiindcă heruvimii îşi întindeau cele două aripi ale lor peste locul chivotului şi heruvimii acopereau chivotul şi drugii lui pe deasupra.
8 Şi ei au tras drugii, încât capetele drugilor erau văzute în locul sfânt înaintea oracolului şi nu erau văzute în exterior; şi acolo sunt până în această zi.
9 Nu era nimic în chivot în afară de cele două table de piatră, pe care Moise le pusese acolo la Horeb, când Domnul a făcut un legământ cu copiii lui Israel, după ce au ieşit din ţara Egiptului.