43 Ascultă din cer, locul locuinţei tale, şi înfăptuieşte conform cu tot ce strigă străinul către tine; ca toate popoarele pământului să cunoască numele tău, pentru a se teme de tine, precum face poporul tău, Israel; şi ei să ştie că această casă, pe care am zidit-o eu, este chemată după numele tău.
44 Dacă poporul tău iese la bătălie împotriva duşmanului său, oriunde îi vei trimite, şi se vor ruga Domnului spre cetatea pe care tu ai ales-o, şi spre casa pe care eu am zidit-o pentru numele tău,
45 Atunci ascultă din cer rugăciunea lor şi cererea lor şi susţine cauza lor.
46 Dacă ei vor păcătui împotriva ta (pentru că nu este om care să nu păcătuiască) şi tu te vei mânia pe ei şi îi vei da duşmanului, astfel încât ei îi vor duce captivi în ţara duşmanului, departe sau aproape;
47 Totuşi dacă vor pune la inimă, în ţara în care au fost duşi captivi, şi se pocăiesc şi îţi fac cerere în ţara celor care i-au dus captivi, spunând: Am păcătuit, ne-am purtat pervers, am făcut stricăciune;
48 Şi astfel se întorc la tine cu toată inima lor şi cu tot sufletul lor, în ţara duşmanilor lor, care i-au dus captivi şi se vor ruga ţie spre ţara lor, pe care ai dat-o părinţilor lor, cetatea pe care tu ai ales-o şi casa pe care am construit-o pentru numele tău;
49 Atunci ascultă rugăciunea lor şi cererea lor din cer, locul locuinţei tale, şi susţine cauza lor,