60 Ca să cunoască toate popoarele pământului că Domnul este Dumnezeu şi că nu este nimeni altul.
61 Inima voastră de aceea, să fie desăvârşită cu Domnul Dumnezeul nostru, pentru a umbla în statutele lui şi pentru a păzi poruncile lui, ca în această zi.
62 Şi împăratul şi tot Israelul cu el au oferit sacrificiu înaintea Domnului.
63 Şi Solomon a oferit un sacrificiu de ofrande de pace, pe care l-a oferit Domnului, douăzeci şi două de mii de boi şi o sută douăzeci de mii de oi. Astfel au dedicat împăratul şi toţi copiii lui Israel, casa Domnului.
64 În aceeaşi zi împăratul a sfinţit mijlocul curţii care era în faţa casei Domnului, pentru că acolo a adus ofrande arse şi daruri de mâncare şi grăsimea ofrandelor de pace, pentru că altarul de aramă, care era înaintea Domnului, era prea mic ca să primească ofrandele arse şi darurile de mâncare şi grăsimea ofrandelor de pace.
65 Şi atunci Solomon şi tot Israelul cu el a ţinut o sărbătoare, o mare adunare, de la intrarea Hamatului până la râul Egiptului, înaintea Domnului Dumnezeul nostru, şapte zile şi şapte zile, paisprezece zile.
66 În ziua a opta a trimis poporul; şi ei au binecuvântat pe împărat şi au mers la corturile lor bucuroşi şi veseli în inimă pentru tot binele pe care Domnul îl făcuse servitorului său, David, şi lui Israel, poporul său.