1 Şi a fost aşa, după ce Solomon a terminat de construit casa Domnului şi casa împăratului şi toată dorinţa lui Solomon pe care a dorit să o împlinească,
2 Domnul i s-a arătat lui Solomon a doua oară, precum i se arătase la Gabaon.
3 Şi Domnul i-a spus: Am auzit rugăciunea ta şi cererea ta, pe care ai făcut-o înaintea mea; am sfinţit această casă, pe care ai construit-o, pentru a pune numele meu acolo pentru totdeauna; şi ochii mei şi inima mea vor fi acolo întotdeauna.
4 Şi dacă vei umbla înaintea mea, precum tatăl tău, David, a umblat în integritate a inimii şi în cinste, pentru a face conform cu tot ce ţi-am poruncit, şi vei păzi statutele mele şi judecăţile mele,
5 Atunci voi întemeia tronul împărăţiei tale peste Israel pentru totdeauna, precum am vorbit lui David, tatăl tău, spunând: Nu îţi va lipsi un bărbat pe tronul lui Israel.
6 Dar dacă cumva vă veţi întoarce de la a mă urma, voi sau copiii voştri, şi nu veţi păzi poruncile mele şi statutele mele pe care le-am pus înaintea voastră, ci veţi merge şi veţi servi altor dumnezei şi vă veţi închina lor,