31 Acestea vă sunt necurate printre toate cele ce se târăsc, oricine le atinge, după ce vor fi murit, să fie necurat până seara.
32 Şi orice lucru ce cade pe ele, după ce vor fi murit, să fie necurat; fie acesta orice vas de lemn, sau haină, sau piele, sau sac, orice vas în care se face ceva, să fie pus în apă şi să fie necurat până seara; astfel să fie el curăţat.
33 Şi fiecare vas de pământ, în care cade ceva din ele, orice este în ele să fie necurat; şi să îl spargeţi.
34 Din toată mâncarea care este de mâncat, peste care vine o asemenea apă să fie necurată; şi toată băutura care este de băut în orice astfel de vas să fie necurată.
35 Şi orice lucru peste care cade orice parte din trupul lor mort să fie necurat; fie cuptor sau vatră pentru oale, să fie dărâmate, pentru că sunt necurate şi să vă fie necurate.
36 Totuşi o fântână sau groapă, în care este abundenţă de apă, să fie curată, dar ce atinge trupul lor mort să fie necurat.
37 Şi dacă ceva din trupul lor mort cade pe orice sămânţă de semănat care este pentru a fi semănată, aceasta să fie curată.