20 Şi dacă, după ce preotul o vede, iată, este la vedere mai adâncă decât pielea, şi părul ei este schimbat în alb, atunci preotul să îl declare necurat, aceasta este o rană de lepră izbucnită din ulceraţie.
21 Dar dacă preotul se uită la ea şi, iată, nu sunt peri albi în ea şi dacă nu este mai adâncă decât pielea, dar este cumva întunecată, atunci preotul să îl închidă şapte zile;
22 Şi dacă aceasta se întinde mult pe piele, atunci preotul să îl declare necurat, aceasta este o rană.
23 Dar dacă pata strălucitoare rămâne la locul ei şi nu se întinde, aceasta este o ulceraţie inflamată; şi preotul să îl declare curat.
24 Dar dacă este vreo carne, în pielea căreia este o inflamaţie arzătoare şi carnea vie arzătoare are o pată strălucitoare albă, cumva roşiatică sau albă,
25 Atunci preotul să se uite la ea; şi, iată, dacă părul în pata strălucitoare este schimbat în alb şi la vedere este mai adâncită decât pielea, aceasta este lepră izbucnită din inflamaţie, pentru aceasta preotul să îl declare necurat, aceasta este rana leprei.
26 Dar dacă preotul se uită la ea şi, iată, nu este niciun păr alb în pata strălucitoare şi aceasta nu este mai adâncită decât pielea din jur, dar este cumva mai întunecată, atunci preotul să îl închidă şapte zile;