20 Şi preotul să aducă ofranda arsă şi darul de mâncare pe altar, şi preotul să facă ispăşire pentru el şi el să fie curat.
21 Iar dacă este sărac şi nu poate aduce atât de mult, atunci să ia un miel ca ofrandă pentru fărădelege ca să fie legănată, pentru a se face ispăşire pentru el, şi o zecime dintr-o măsură de floarea făinii amestecată cu untdelemn, ca dar de mâncare, şi un log de untdelemn;
22 Şi două turturele sau doi pui de porumbei, precum este în stare să aducă; şi una să fie ofrandă pentru păcat iar cealaltă ofrandă arsă.
23 Şi să le aducă în ziua a opta pentru curăţirea sa, la preot, la uşa tabernacolului întâlnirii, înaintea Domnului.
24 Şi preotul să ia mielul ofrandei pentru fărădelege şi logul de untdelemn şi preotul să le legene ca ofrandă legănată înaintea Domnului;
25 Şi să înjunghie mielul ofrandei pentru fărădelege, şi preotul să ia câtva din sângele ofrandei pentru fărădelege şi să îl pună pe vârful urechii drepte a celui pregătit pentru a fi curăţit, şi pe degetul mare de la mâna lui dreaptă şi pe degetul mare de la piciorul lui drept;
26 Şi preotul să toarne din untdelemn în palma mâinii sale stângi;