18 Nici să nu iei de soţie o soră a ei, ca să o chinuieşti, pentru a-i descoperi goliciunea, pe lângă a celeilalte, în timpul vieţii ei.
19 De asemenea să nu te apropii de o femeie să îi descoperi goliciunea, cât timp ea este pusă deoparte pentru necurăţia ei.
20 Mai mult să nu te culci carnal cu soţia aproapelui tău, ca să te pângăreşti cu ea.
21 Şi, să nu laşi pe niciunul din sămânţa ta să treacă prin foc, pentru Moloh, nici să nu pângăreşti numele Dumnezeului Tău: Eu sunt Domnul.
22 Să nu te culci cu un bărbat, precum te culci cu o femeie, este urâciune.
23 Nici să nu te culci carnal cu vreun animal ca să te pângăreşti cu el, nici vreo femeie să nu stea înaintea unui animal ca să se culce cu el, este încurcătură.
24 Să nu vă pângăriţi în vreunul dintre aceste lucruri, pentru că în toate acestea sunt pângărite naţiunile, pe care le arunc din faţa voastră.