18 Să nu te răzbuni, nici să nu porţi vreo pică împotriva copiilor din poporul tău, ci să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi: Eu sunt Domnul.
19 Să ţineţi statutele mele. Să nu laşi vitele tale să se împerecheze cu un soi amestecat; să nu semeni câmpul tău cu sămânţă amestecată; nici să nu îmbraci vreodată o haină amestecată făcută din fire de in şi lână.
20 Şi oricine se culcă în mod carnal cu o femeie, ce este roabă, legată prin logodnă unui soţ şi nu este răscumpărată, nici având libertatea dată, ea să fie biciuită, ei să nu fie daţi morţii, deoarece nu era liberă.
21 Iar el să aducă Domnului ofranda sa pentru fărădelege, la uşa tabernacolului întâlnirii, un berbec ca ofrandă pentru fărădelege.
22 Şi preotul să facă ispăşire pentru el cu berbecul ofrandei pentru fărădelege înaintea Domnului, pentru păcatul lui pe care l-a făcut; şi păcatul făcut să îi fie iertat.
23 Şi când veţi intra în ţară şi veţi fi sădit tot felul de pomi pentru hrană, să socotiţi rodul lor ca necircumcis; trei ani să vă fie ca necircumcis, din acesta să nu se mănânce.
24 Dar în al patrulea an tot rodul lor să fie sfânt pentru a lăuda pe Domnul cu el.