11 Niciun dar de mâncare, pe care îl aduceţi Domnului, să nu fie făcut cu dospeală, pentru aceasta să nu ardeţi nimic dospit, nici ceva cu miere, în niciuna din ofrandele Domnului făcute prin foc.
12 Cât despre ofranda primelor roade, să le aduceţi Domnului, dar să nu fie arse pe altar pentru o aromă dulce.
13 Şi fiecare dar al darului tău de mâncare să îl sărezi cu sare; şi să nu permiţi sării legământului Dumnezeului tău să lipsească din darul tău de mâncare; cu toate darurile tale să oferi sare.
14 Şi dacă aduci Domnului un dar de mâncare din primele tale roade, să oferi spice verzi de grâne uscate în foc pentru darul de mâncare din primele roade, sau grăunţe din spice pisate şi coapte.
15 Şi să pui untdelemn pe el şi să pui tămâie pe el, este un dar de mâncare.
16 Şi preotul să ardă amintirea acesteia, parte din grăunţele pisate ale acestuia, şi parte din untdelemnul acestuia, cu toată tămâia lui; este ofrandă făcută prin foc Domnului.