34 Dar câmpul de la împrejurimile cetăţilor lor să nu fie vândut, pentru că este stăpânirea lor veşnică.
35 Şi dacă fratele tău sărăceşte şi decade lângă tine; atunci să îl ajuţi, da, chiar dacă este un străin, sau un locuitor temporar; ca el să trăiască cu tine.
36 Nu lua camătă de la el, sau dobândă, ci să te temi de Dumnezeul tău; ca fratele tău să trăiască cu tine.
37 Să nu îi dai banii cu camătă, nici să nu îi împrumuţi merinde cu dobândă.
38 Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru, care v-am scos afară din ţara Egiptului, pentru a vă da ţara Canaanului şi pentru a fi Dumnezeul vostru.
39 Şi dacă fratele tău care locuieşte lângă tine sărăceşte şi ţi s-a vândut, să nu îl obligi să îţi facă muncă de rob;
40 Ci ca un angajat şi ca un locuitor temporar, să fie cu tine şi să îţi servească până în anul jubileului.