27 Şi dacă este dintr-un animal necurat, atunci să îl răscumpere conform cu preţuirea ta şi să îi adauge a cincea parte din ea; şi dacă nu este răscumpărată, atunci să se vândă conform cu preţuirea ta.
28 Cu toate acestea niciun lucru dedicat, pe care un om îl va dedica Domnului din tot ce are, fie dintre oameni, fie dintre animale, fie din câmpul stăpânirii sale, să nu fie vândut sau răscumpărat, fiecare lucru dedicat este preasfânt Domnului.
29 Nimic dedicat, care va fi dedicat dintre oameni, să nu fie răscumpărat; ci negreşit să fie dat morţii.
30 Şi toată zeciuiala pământului, fie din sămânţa pământului, fie din rodul pomilor, este a Domnului, ea este sfântă Domnului.
31 Şi dacă un om va dori să răscumpere ceva din zeciuielile sale, să adauge la ele a cincea parte din ele.
32 Şi referitor la zeciuiala din cireadă, sau din turmă, din tot ce trece pe sub toiag, a zecea parte să fie sfântă Domnului.
33 Să nu se uite dacă este bună sau rea, nici să nu o schimbe una cu alta; şi dacă va schimba ceva, atunci deopotrivă aceasta şi cea pentru schimb să fie sfântă; să nu se răscumpere.