3 Şi va şedea ca un topitor şi un purificator al argintului; şi îi va purifica pe fiii lui Levi şi îi va curăţi ca aurul şi argintul, ca ei să aducă Domnului o ofrandă în dreptate.
4 Atunci ofranda lui Iuda şi a Ierusalimului va fi plăcută Domnului, ca în zilele din vechime şi ca în anii de mai înainte.
5 Iar eu mă voi apropia de voi la judecată; şi voi fi un martor grabnic împotriva vrăjitorilor şi împotriva adulterilor şi împotriva celor care jură fals şi împotriva celor care oprimă pe angajat în plăţile lui, pe văduvă şi pe cel fără tată şi pe cei care abat pe străin de la dreptul său şi nu se tem de mine, spune Domnul oştirilor.
6 Căci eu sunt Domnul, eu nu mă schimb; de aceea voi, fii ai lui Iacob, nu sunteţi mistuiţi.
7 Chiar din zilele părinţilor voştri v-aţi abătut de la rânduielile mele şi nu le-aţi ţinut. Întoarceţi-vă la mine şi eu mă voi întoarce la voi, spune Domnul oştirilor. Dar aţi spus: În ce să ne întoarcem?
8 Va jefui un om pe Dumnezeu? Totuşi voi m-aţi jefuit. Dar voi spuneţi: În ce te-am jefuit? În zeciuieli şi ofrande.
9 Sunteţi blestemaţi cu un blestem, căci m-aţi jefuit, chiar toată această naţiune.