12 În acea zi de asemenea el va veni din Asiria, până la tine, şi din cetăţile fortificate, şi din fortăreaţă până la râu, şi de la mare la mare, şi din munte la munte.
13 Cu toate acestea, ţara va fi părăsită din cauza celor ce locuiesc în ea, datorită roadelor faptelor lor.
14 Paşte-ţi poporul cu toiagul tău, turma moştenirii tale, care locuieşte singură în pădure, în mijlocul Carmelului; să se hrănească în Basan şi Galaad, ca în zilele din vechime.
15 Lui îi voi arăta lucruri minunate, conform cu zilele ieşirii tale din ţara Egiptului.
16 Naţiunile vor vedea şi vor fi încurcate în toată tăria lor; ei îşi vor pune mâna la gură, urechile lor vor fi surde.
17 Vor linge ţărâna ca un şarpe, vor ieşi din găurile lor ca viermii pământului; le va fi frică de Domnul, Dumnezeul nostru, şi se vor înfricoşa din cauza ta.
18 Cine este un Dumnezeu ca tine, care iartă nelegiuirea şi trece cu vederea încălcarea de lege a rămăşiţei moştenirii sale? Nu îşi ţine mânia pentru totdeauna, fiindcă găseşte plăcere în milă.