3 Mândria inimii tale te-a înşelat, tu, care locuieşti în crăpăturile stâncii, a cărei locuinţă este sus; care spune în inima ei: Cine mă va coborî la pământ?
4 Chiar dacă te-ai înălţa ca acvila şi chiar dacă ţi-ai aşeza cuibul printre stele, de acolo te voi coborî, spune Domnul.
5 Dacă ar fi venit hoţi la tine, dacă ar fi venit tâlhari noaptea, (cât eşti de stârpit) nu ar fi furat până când s-ar fi îndestulat? Dacă ar fi venit culegători de struguri la tine, nu ar fi lăsat câţiva struguri?
6 Cât de cercetate sunt lucrurile lui Esau! Cât de căutate sunt lucrurile lui ascunse!
7 Toţi oamenii din alianţa ta te-au adus până la graniţă; oamenii care erau în pace cu tine te-au înşelat şi te-au învins; cei care mănâncă pâinea ta au pus o vătămare sub tine; nu este înţelegere în el.
8 În ziua aceea, spune Domnul, nu voi nimici pe înţelepţii din Edom şi înţelegerea de pe muntele lui Esau?
9 Şi oamenii tăi puternici, Temane, se vor descuraja, pentru că fiecare din muntele lui Esau va fi stârpit prin măcelărire.