1 Spuneţi fraţilor voştri: Ami; şi surorilor voastre: Ruhama.
2 Certaţi-vă cu mama voastră, certaţi-vă cu ea, căci ea nu este soţia mea, nici eu nu sunt soţul ei; de aceea să pună deoparte curviile ei dinaintea ochilor ei, şi faptele ei de adulter dintre sânii ei;
3 Ca nu cumva să o dezbrac de tot şi să o pun ca în ziua în care s-a născut şi să o pustiesc şi să o pun ca pe un pământ uscat şi să ucid de sete.
4 Şi nu voi avea milă de copiii ei; fiindcă ei sunt copii ai curviilor.
5 Fiindcă mama lor a făcut pe curva; cea care i-a conceput a făcut fapte ruşinoase, fiindcă a spus: Voi merge după iubiţii mei, care îmi dau pâinea mea şi apa mea, lâna mea şi inul meu, untdelemnul meu şi băutura mea.
6 De aceea, iată, îţi voi îngrădi calea cu spini şi voi face un zid, ca ea să nu îşi poată găsi cărările.
7 Şi îi va urmări pe iubiţii ei, dar nu îi va ajunge; şi îi va căuta, dar nu îi va găsi; atunci va spune: Voi merge şi mă voi întoarce la întâiul meu soţ, pentru că atunci îmi era mai bine decât acum.