4 Ei şi-au pus împăraţi, dar nu prin mine; au făcut prinţi fără ca eu să ştiu; din argintul lor şi din aurul lor şi-au făcut idoli ca să fie stârpiţi.
5 Viţelul tău, Samaria, te-a lepădat; mânia mea este aprinsă împotriva lor; cât timp va fi până când vor ajunge la nevinovăţie?
6 Fiindcă din Israel a fost şi aceasta; lucrătorul l-a făcut, de aceea nu este Dumnezeu; dar viţelul Samariei va fi spart în bucăţi.
7 Căci au semănat vânt şi vor secera vârtejul de vânt; nu are spic; mugurele nu va da făină; şi dacă totuşi dă roadă, străinii îl vor înghiţi.
8 Israel este înghiţit; acum, printre neamuri, ei vor fi ca un vas în care nu este plăcere.
9 Fiindcă au urcat în Asiria, un măgar sălbatic, singur; Efraim a angajat iubiţi.
10 Da, deşi au angajat printre naţiuni, acum îi voi aduna, şi se vor întrista puţin timp din cauza poverii împăratului prinţilor.