16 Şi Rut a spus: Nu mă ruga să te părăsesc, sau să mă întorc şi să nu te urmez, fiindcă oriunde mergi, voi merge şi eu; şi unde găzduieşti tu, voi găzdui şi eu; poporul tău va fi poporul meu, şi Dumnezeul tău, Dumnezeul meu.
17 Unde mori tu, voi muri şi eu, şi acolo voi fi îngropată; astfel să îmi facă Domnul, şi de asemenea mai mult, dacă altceva decât moartea mă va despărţi de tine.
18 Când a văzut că era hotărâtă să meargă cu ea, atunci a încetat să îi mai vorbească.
19 Astfel ele două au mers până au ajuns la Betleem. Şi s-a întâmplat, când au ajuns la Betleem, că toată cetatea s-a pus în mişcare în jurul lor; iar ei au spus: Este aceasta Naomi?
20 Şi ea le-a spus: Nu mă numiţi Naomi, numiţi-mă Mara, fiindcă Cel Atotputernic s-a purtat foarte amar cu mine.
21 Am plecat plină, şi Domnul m-a adus înapoi acasă deşartă; de ce mă numiţi Naomi, văzând că Domnul a mărturisit împotriva mea, şi Cel Atotputernic m-a chinuit?
22 Astfel s-a întors Naomi, şi cu ea Rut moabita, nora ei, care s-a întors din ţara Moabului; şi au ajuns la Betleem la începutul secerişului orzului.