1 Pavel, Silvanus și Timotei, către biserica tesalonicenilor, care este în Dumnezeu, Tatăl nostru, și în Domnul Isus Cristos:
2 har și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos!
3 Suntem datori să-I mulțumim întotdeauna lui Dumnezeu pentru voi, fraților, cum se și cuvine, întrucât credința voastră crește foarte mult, și dragostea voastră unii față de alții sporește în fiecare dintre voi.
4 De aceea, noi înșine ne lăudăm cu voi în bisericile lui Dumnezeu, datorită răbdării și credinței voastre în toate persecuțiile și necazurile pe care le îndurați.