3 fără afecțiune, neînduplecați, acuzatori, neînfrânați, sălbatici, neiubitori de bine,
4 trădători, nechibzuiți, încrezuți, iubitori mai degrabă de plăceri decât de Dumnezeu,
5 având doar o formă de evlavie, dar negându-i puterea. Îndepărtează-te de astfel de oameni!
6 Între aceștia sunt cei care se furișează în case, pun stăpânire pe femeile ușuratice, împovărate de păcate și călăuzite de diferite pofte,
7 care întotdeauna învață, dar nu pot ajunge la cunoașterea adevărului.
8 Așa cum Iane și Iambre i s-au împotrivit lui Moise, tot astfel și acești oameni cu minți pervertite se împotrivesc adevărului, fiind descalificați în ce privește credința.
9 Dar ei nu vor mai înainta mult, pentru că, la fel ca în cazul celor doi, nebunia lor va fi arătată tuturor.