8 De acum mă așteaptă cununa dreptății, pe care mi-o va da Domnul, Judecătorul cel Drept, în ziua aceea, și nu numai mie, ci tuturor celor care vor fi iubit arătarea Lui.
9 Străduiește-te să vii la mine cât de repede!
10 Demas, din dragoste pentru lumea de acum, m-a părăsit și s-a dus la Tesalonic; Crescens s-a dus în Galatia, Titus în Dalmația.
11 Numai Luca este cu mine. Ia-l pe Marcu și adu-l cu tine, pentru că îmi este de folos în slujire!
12 Pe Tihicus l-am trimis la Efes.
13 Când vii, adu și mantaua pe care am lăsat-o în Troa, la Carp, precum și sulurile, mai ales pe cele din piele.
14 Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău. Domnul îl va răsplăti după faptele lui.