4 Nu am bucurie mai mare decât aceasta: să aud despre copiii mei că umblă în adevăr.
5 Preaiubitule, tu faci cu credincioșie ceea ce lucrezi pentru frați, și chiar pentru străini.
6 Ei au depus mărturie înaintea bisericii cu privire la dragostea ta. Și bine vei face să-i trimiți mai departe în drumul lor, într-un mod vrednic de Dumnezeu.
7 Căci ei și-au început călătoria de dragul Numelui Lui fără să primească nimic de la neamuri.
8 Noi deci suntem datori să sprijinim astfel de oameni, ca să fim conlucrători cu adevărul.
9 Am scris ceva bisericii, dar Diotrefus, căruia îi place să fie primul între ei, nu ne bagă în seamă.
10 De aceea, dacă vin, îi voi reaminti faptele pe care le face, căci ne discreditează prin vorbe rele. Și nu se mulțumește doar cu acestea, dar nu-i primește nici pe frați, iar pe cei ce vor să facă lucrul acesta îi împiedică și-i alungă din biserică.