23 dacă rămâneți cu adevărat bine întemeiați și fermi în credință, fără să vă abateți de la nădejdea Evangheliei pe care ați auzit-o, care a fost vestită tuturor oamenilor de pe pământ și al cărei slujitor am devenit eu, Pavel.
24 Acum mă bucur în suferințe pentru voi și împlinesc în trupul meu ceea ce lipsește suferințelor lui Cristos pentru trupul Său, care este Biserica.
25 Am devenit slujitorul ei, prin responsabilitatea pe care Dumnezeu mi-a dat-o mie pentru voi, aceea de a face pe deplin cunoscut Cuvântul lui Dumnezeu,
26 taina care a fost ascunsă de veacuri și de generații, dar care acum a fost descoperită sfinților Lui,
27 cărora Dumnezeu a vrut să le facă cunoscute, între neamuri, bogățiile glorioase ale acestei taine, și anume: Cristos în voi, nădejdea gloriei.
28 El este Cel pe Care noi Îl vestim sfătuind și învățând pe orice om, cu toată înțelepciunea, pentru a putea înfățișa pe orice om desăvârșit în Cristos.
29 Pentru aceasta mă ostenesc, luptându-mă prin puterea Lui, care lucrează cu tărie în mine.