4 Când Cristos – viața voastră– Se va arăta, atunci și voi vă veți arăta împreună cu El în glorie.
5 De aceea, dați morții tot ceea ce aparține firii voastre pământești: desfrâul, necurăția, patima, pofta rea, lăcomia, care este idolatrie.
6 Din cauza acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu (peste fiii neascultării).
7 Acestea sunt căile pe care ați umblat și voi atunci când trăiați între ei,
8 însă acum lăsați-vă de toate aceste lucruri: de mânie, de furie, de răutate, de blasfemie, de cuvintele murdare care vă ies din gură.
9 Nu vă mințiți unul pe altul, pentru că v-ați dezbrăcat de omul cel vechi și de faptele lui
10 și v-ați îmbrăcat cu omul cel nou, care este înnoit în cunoaștere, după imaginea Creatorului său.