11 De aceea, amintiți-vă că erați neamuri prin naștere, numiți „necircumciși“ de către cei numiți „circumciși“, – circumcizie făcută în carne de mâini omenești –,
12 că, în acel timp, erați fără Cristos, separați de poporul Israel, străini de legămintele promisiunii, fără nădejde și fără Dumnezeu în lume.
13 Dar acum, în Cristos Isus, voi, care odată erați departe, ați fost aduși aproape, prin sângele lui Cristos.
14 Căci El este pacea noastră, Cel Care din doi a făcut unul, dărâmând, prin trupul Său, zidul care-i despărțea, adică dușmănia.
15 El a înlăturat Legea cu poruncile și regulile ei, pentru a crea din cei doi, în El, un om nou, făcând astfel pace,
16 și i-a împăcat pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce, prin care a nimicit dușmănia.
17 El a venit și v-a vestit pacea, vouă, celor care erați departe, și a adus pace celor care erau aproape,