12 Nu că deja am și obținut sau, mai bine zis, că am și fost făcut deja desăvârșit, dar urmăresc să apuc premiul pentru care și eu am fost apucat de Cristos Isus.
13 Fraților, eu însumi nu consider că l-am apucat, însă fac un singur lucru: uitând ce este în urmă și aruncându-mă înainte,
14 urmăresc ținta, alergând spre premiul chemării de sus al lui Dumnezeu, în Cristos Isus.
15 Așadar, toți cei ce suntem maturi să avem același gând! Iar dacă gândiți diferit cu privire la vreun lucru, Dumnezeu vi-l va clarifica.
16 Însă, în lucrurile în care am ajuns de aceeași părere, să trăim la fel!
17 Urmați exemplul meu, fraților, și uitați-vă cu atenție la cei care trăiesc după exemplul pe care vi l-am dat.
18 Căci v-am spus deseori și vă mai spun și acum, plângând, că sunt mulți care trăiesc ca dușmani ai crucii lui Cristos.