5 circumcis în a opta zi, din neamul lui Israel, din seminția lui Beniamin, evreu din evrei, în ce privește Legea – fariseu,
6 în ce privește râvna – persecutor al bisericii, în ce privește dreptatea care se bazează pe Lege – fără vină.
7 Însă toate lucrurile care pentru mine erau un câștig le consider ca o pierdere, de dragul lui Cristos.
8 Mai mult decât atât, le consider pe toate o pierdere față de valoarea deosebită a cunoașterii lui Cristos Isus, Domnul meu, datorită Căruia am suferit pierderea tuturor lucrurilor și datorită Căruia le consider gunoaie, pentru a-L câștiga pe Cristos
9 și pentru a fi găsit în El, nu având o dreptate a mea, care vine din Lege, ci una care vine prin credința în Cristos: dreptatea care vine de la Dumnezeu prin credință.
10 Vreau să-L cunosc pe El și puterea învierii Lui și părtășia suferințelor Lui și să devin ca El în moartea Lui,
11 pentru ca astfel să ajung, cumva, la învierea din morți.