1 De aceea, frații mei preaiubiți și dragi, bucuria și cununa mea, preaiubiților, rămâneți fermi în Domnul!
2 Le îndemn pe Evodia și pe Sintichia să aibă același gând în Domnul!
3 Ție, credincios slujitor împreună cu mine, îți cer să le ajuți pe aceste femei! Ele s-au ostenit alături de mine la răspândirea Evangheliei, împreună cu Clement și cu ceilalți conlucrători cu mine, ale căror nume sunt în cartea vieții.
4 Bucurați-vă totdeauna în Domnul! Vă spun din nou: bucurați-vă!
5 Blândețea voastră să fie cunoscută de toți oamenii! Domnul este aproape.
6 Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, prin rugăciune și cerere, cu mulțumire, faceți cunoscute cererile voastre înaintea lui Dumnezeu.