14 După ce Ioan a fost închis, Isus a venit în Galileea, predicând Evanghelia lui Dumnezeu.
15 El zicea: „S-a împlinit vremea! Împărăția lui Dumnezeu este aproape! Pocăiți-vă și credeți în Evanghelie!“
16 În timp ce trecea pe lângă Marea Galileii, Isus l-a văzut pe Simon și pe Andrei, fratele lui Simon, care tocmai aruncau năvoadele în mare, căci erau pescari.
17 Isus le-a zis: „Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni!“
18 Ei și-au lăsat imediat năvoadele și L-au urmat.
19 Mergând puțin mai încolo, l-a văzut pe Iacov, fiul lui Zebedei, și pe Ioan, fratele lui. Ei erau într-o barcă și își reparau năvoadele.
20 Imediat El i-a chemat, iar ei l-au lăsat pe tatăl lor, Zebedei, în barcă, împreună cu cei angajați și L-au urmat.