23 Chiar atunci în sinagoga lor era un om stăpânit de un duh necurat.
24 El a strigat: – Ce avem noi de-a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Știu Cine ești: Sfântul lui Dumnezeu!
25 Isus l-a mustrat zicându-i: – Taci și ieși afară din el!
26 Duhul necurat a ieșit din el, scuturându-l și scoțând un strigăt puternic.
27 Toți au rămas uimiți, așa că se întrebau între ei: „Ce înseamnă aceasta? Este o învățătură nouă, care are autoritate. El poruncește chiar și duhurilor necurate, iar ele Îl ascultă!“
28 Și I s-a dus vestea imediat pretutindeni, în toată regiunea din jurul Galileii.
29 Imediat după ce au ieșit din sinagogă, s-au dus împreună cu Iacov și Ioan în casa lui Simon și a lui Andrei.